Bine ați venit la Paradisul Piticilor!

Grupa mica

Activităţile desfăşurate în cadrul nivelului 1 de vârstă sunt organizate din perspectiva orientării spre socializare. Tocmai de aceea, un rol foarte important îl are jocul didactic, fiind principala medodă abordată de cadrele didactice în cadrul activităţilor comune. La grupa mică, preşcolarul dobândeşte o mare parte a abilităţilor şi deprinderilor, descoperă mediul înconjurător, acumulează informaţii.

Grupa Mijlocie

Într-un mediu în care jocul și joaca ocupă un loc fruntaș, copilul dumneavoastră se va simți liber să descopere lucruri, să exploreze, să-și dezvolte limbajul pentru a face față diverselor situații de viață, să-și dezvolte abilitățile sociale și cognitive, să se dezvolte emoțional, să își asume riscuri, să capete încredere în sine, să învețe din greșeli, să conducă și să se supună unor reguli, să gândească creativ și să își pună în aplicare visele…toate acestea înconjurat de copii asemenea lui și educatori pregătiți pentru a-l îndruma și pentru a-l proteja.

Grupa Mare

Avem deosebita misiune de a face copiii să zâmbească, să fie fericiți și să se bucure de copilărie în micul nostru univers. Cultivăm atitudinea pozitivă pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Încurajăm curiozitatea, libertatea de exprimare printr-o gamă variată de activități, jocuri și oferim posibilitatea fiecărui copil să se cunoască pe sine și lumea înconjurătoare. Formăm copiii pentru a deveni adulți de succes, încrezători, responsabili și colaboratori eficienți într-o societate aflată în permanență schimbare.

Obiectivele Noastre

  • Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
  • Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini și conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.
  • Sprijinirea copilului în dobândirea de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi, capacităţi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
  • Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.

Alimentație Sănătoasă

La parterul cladirii se afla o bucatarie modern utilata in care se prepara zilnic mancare proaspata pentru cei mici. Meniul copiilor este intocmit de asistentele medicale, administrator si bucatarese si avizat de medicul unitatii si director.

Împreună cu partenerii noștri – părinții – punem temelia și cărămizile valorilor prezente și viitoare astfel încât să clădim personalități puternice, echilibrate și pregătite pentru viață.

Specialiștii în educație și psihologie susțin că perioadă preșcolară este una dintre cele mai intense etape în dezvoltarea psihică cât și cea mai importantă datorită faptului că acum se pun bazele viitoarei personalități.

Învață copilul să descopere lumea și lasă-l să aleagă!

Proiecte educaționale

,,SĂ ÎNVĂȚĂM LA GRĂDINIȚĂ,,

(Cursuri opționale desfășurate de către cadrele didactice)

*Educație rutieră:,,Hai la drum mici pietoni!,,

*Educație sanitară:,,Minte sănătoasă în corp sănătos,,

*Educație pentru societate: ,,Alimentație sănătoasă la grădi și acasă,,

Gallerie

Postari recente